Valentin Rîciu, consilierul lui Carmen Dan, vizat în trei dosare penale, a demisionat: Încetez activitatea la cabinetul ministrului

Valentin Rîciu, consilierul lui Carmen Dan, vizat în trei dosare penale, a demisionat: Încetez activitatea la cabinetul ministrului
Publicat: 16/01/2018, 23:02

„Astăzi am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne. Nu pentru că situația mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzație penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul și decizia aceasta este. Nu am pretenția de a fi exemplu pentru cineva, dar așa văd eu ca polițist responsabilitatea”, a scris Valentin Rîciu pe pagina sa de Facebook.

Parchetul General a anunțat, luni, că a sesizat Inspecția Judiciară în cazul a două dosare care îl vizează pe Valentin Rîciu, consilier al ministrului Afacerilor Interne, instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, procurorii constatând că cercetările au fost tergiversate.

Informațiile vin ca urmare a unui control dispus de procurorul general al României, care privea modul în care parchetele au instrumentat cele trei dosare care îl vizau pe agentul șef principal de poliție Rîciu Valentin, în prezent consilier al ministrului afacerilor interne, fiind investigate infracțiunile de înșelăciune, ultraj și abuz în serviciu, spun procurorii.

„În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, procedurile s-au prelungit nejustificat, în cele două cauze nefiind efectuate acte de urmărire penală cu celeritate, ambele fiind repartizate pentru cercetări lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere – Biroul control intern. În dosarul aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, procurorul de caz a dispus măsurile necesare efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală, delegând în acest sens lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern. Totodată, constatând neefectuarea în termen a actelor dispuse, procurorul de caz a intervenit prompt, dispunând noi măsuri și stabilind un nou termen de efectuare a cercetărilor”, transmite Parchetul General.

În cazul celui de al treilea dosar care l-ar viza pe Valentin Riciu, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, procurorul ar fi delegat polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere pentru efectuarea cu rapiditatea a cercetărilor, însă actele dispuse nu ar fi fost efectuate la termen.

În acest sens, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea de către Serviciul de îndrumare și control „a unui control tematic având ca obiectiv verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente a activității de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern”.

Consilierul ministrului Afacerilor Interne și fost lucrător al Brigăzii Rutiere București, Valentin Rîciu, a transmis sâmbătă, într-un raport înaintat conducerii MAI, că nu a fost și nu este cercetat în vreun dosar penal pentru înșelăciune.

„Referitor la afirmațiile calomnisoare apărute în spațiul public, raportez următoarele: Nu am fost șeful numitului Stan Eugen; Nu am fost și nu sunt cercetat în vreun dosar penal, pentru înșelăciune”, a scris Valentin Rîciu, în raportul transmis conducerii Ministerului Afacerilor Interne.

De altfel, Valentin Rîciu mai precizează, într-un punct de vedere transmis de către Direcția Informare și Relatii Publice din MAI, că în ultima săptămână au apărut în spațiul public mai multe afirmații false și calomnioase împotriva sa, fie că era prieten cu Eugen Stan, fie că era șeful lui. Totodată, acesta a catalogat informațiile potrivit cărora ar fi vizat într-un dosar pentru înșelăciune drept „o nouă mizerie”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții...
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Ea este Monica, tânăra decedată în accidentul din Timiș. Fata și iubitul ei se îndreptau...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Noua regulă din magazinele din România. Decizia care va fi obligatorie prin lege
Urmează noi zile libere pentru bugetari. Hotelierii se pregătesc deja
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×